Luminița Huțupan, fostul portar al echipei naționale și al lui Oltchim Râmnicu Vâlcea, a primit azi din partea Consiliului Local al Primăriei Râmnicu Vâlcea, titlul de etățean de onoare al orașului. „Vâlcea oferă valori nu doar locale și nu doar naționale. În toate domeniile avem astfel de reprezentanți care ajută la conturarea unui brand de oraș. Așadar, așa cum oameni ca Huțupan ajută Râmnicul și Râmnicul la rândul său este dator să ofere ceva în schimb. Nu e mult, e o distincție pentru cei care promovează o imagine doar prin talentul lor”, a declarat primarul orașului, Romeo Rădulescu, pentru Agerpres.
Luminița Huțupan a fost declarată în anul 2000 cel mai bun portar din Europa, a câștigat de două ori Liga Campionilor (cu Krim Ljubljana și cu Kometal Skopje), a câștigat Cupa Cupelor cu Oltchim și s-a clasat pe locul 2 cu echipa României la Campionatul Mondial din 2005, organizat în Rusia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER